Cimitirul RCA – Falimentele care au făcut praf piața asigurărilor din România și au lăsat nota de plată pe masa tuturor

Există două sporturi naționale în România: primul este fotbalul comentat de pe canapea, iar al doilea este vânătoarea de RCA ieftin. Ani la rând, milioane de șoferi au intrat pe comparatoare de prețuri cu o singură întrebare în minte – „Care este cel mai ieftin RCA?” – fără să se întrebe cine este solid financiar, cine plătește rapid daunele sau cine are o reputație mai bună.

Iar astfel s-a scris una dintre cele mai spectaculoase și costisitoare povești din economia românească: seria falimentelor care au zguduit piața asigurărilor și au demonstrat că, în cele din urmă, nota de plată ajunge întotdeauna la toți participanții din sistem.

Teoretic, asigurările reprezintă o afacere simplă: încasezi prime astăzi și plătești despăgubiri mâine. În practică însă, tentația de a câștiga cotă de piață prin prețuri extrem de mici este uriașă, pentru că polițele ieftine atrag rapid clienți, iar clienții aduc putere și influență. Problema apare atunci când promiți mai mult decât poți susține, situație comparabilă cu aceea a unui restaurant care vinde meniul zilei la jumătate de preț față de concurență și descoperă prea târziu că succesul comercial nu este suficient pentru a plăti facturile.

În asigurări, factura poartă numele de „daună”, iar dacă rezervele financiare nu sunt suficiente pentru a o acoperi, deznodământul devine, rapid, inevitabil și tragic.

Pentru mulți români, Astra Asigurări părea o instituție imposibil de clintit, fiind ani la rând unul dintre cei mai importanți jucători din industrie, cu o prezență masivă și o notorietate care inspira încredere. Tocmai de aceea, falimentul său din 2015 a produs un șoc major și a rămas unul dintre cele mai importante eșecuri financiare din istoria recentă a României. Pentru publicul larg, acesta a fost momentul în care a devenit evident că și companiile de asigurări pot dispărea, iar o poliță valorează exact cât capacitatea emitentului de a plăti despăgubirile promise atunci când vine momentul adevărului.

Dacă cineva credea că prăbușirea Astra a fost un accident izolat, piața a oferit rapid un nou episod. În 2016, Carpatica Asig a intrat la rândul său în faliment, iar ceea ce părea o excepție începea deja să semene cu un tipar.

Companiile crescuseră agresiv și, aproape, exclusiv, pe segmentul RCA, promovând vânzarea polițelor RCA în baza unor prețuri extrem de competitive, strategie care a produs, însă dezechilibre financiare acumulate în timp și, în final, imposibilitatea de a susține obligațiile asumate.

Toți acești factori conturau deja imaginea unei piețe în care spectatorii începuseră să observe problema, în timp ce actorii principali păreau să meargă înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dacă Astra și Carpatica au fost cutremure puternice, falimentul City Insurance a reprezentat un adevărat tsunami pentru piața asigurărilor din România. La apogeu, compania controla aproape jumătate din piața RCA, iar milioane de șoferi circulau cu polițe emise de acest asigurător, ceea ce crea impresia unui gigant imposibil de doborât.

În spatele imaginii de forță se ascundeau însă vulnerabilități uriașe, iar atunci când acestea au devenit imposibil de ignorat, întreaga industrie a intrat într-o stare de alertă fără precedent. Falimentul City Insurance a însemnat milioane de polițe afectate, sute de mii de dosare de daună și un val de neîncredere care a lovit întreaga piață, demonstrând că dimensiunea unei companii nu reprezintă întotdeauna o garanție a stabilității sale.

După șocul provocat de City Insurance, mulți au crezut că lecția fusese învățată și că sistemul devenise mai prudent. A urmat însă Euroins, iar piața a avut senzația că urmărește același film pentru a doua oară.

Mulți dintre clienții rămași fără City s-au orientat către acest asigurător, convinși că popularitatea și numărul mare de clienți reprezintă o confirmare a solidității sale. Când și Euroins a ieșit din joc, impactul a fost uriaș, pentru că nu mai era vorba doar despre falimentul unei companii, ci despre erodarea încrederii într-un întreg model de funcționare a pieței.

În orice poveste despre dezastre există un personaj care apare după producerea exploziei pentru a limita pagubele, iar în piața asigurărilor acest rol îi revine Fondul de Garantare a Asiguraților.

Instituția de stat a devenit mecanismul de protecție menit să despăgubească păgubiții atunci când un asigurător nu mai poate face acest lucru, însă simpla sa intervenție reprezintă dovada că sistemul a suferit deja un eșec major. Este asemenea unei parașute: existența ei oferă siguranță, dar nimeni nu își dorește să afle în practică cât de bine funcționează.

Paradoxul pieței RCA este că, atunci când o companie vinde foarte ieftin și atrage milioane de clienți, pare că toată lumea câștigă. Șoferii plătesc mai puțin, brokerii vând mai mult, iar compania își mărește rapid cota de piață.

Însă în momentul în care acel asigurător se prăbușește, costurile nu dispar, ci se redistribuie prin contribuții suplimentare la fondurile de garantare, prin majorări de tarife, prin costuri administrative și printr-o neîncredere generalizată care afectează întregul sector. Cu alte cuvinte, factura nu este anulată, ci doar împărțită între toți cei care rămân la masă.

Există o ironie aproape poetică în această istorie a falimentelor. Consumatorii aleg adesea cel mai ieftin RCA pentru a economisi câteva zeci de lei, însă fiecare faliment major destabilizează piața, generează costuri suplimentare și contribuie la creșterea prețurilor viitoare, anulând de multe ori economiile realizate inițial. Este situația clasică în care o umbrelă cumpărată la cel mai mic preț se rupe la prima furtună, iar înlocuirea ei ajunge să coste mult mai mult decât investiția într-un produs de calitate.

Privind retrospectiv, Astra, Carpatica, City Insurance și Euroins nu sunt doar nume de companii dispărute, ci repere care au marcat profund evoluția pieței românești de asigurări. Ele au determinat înăsprirea controalelor, au forțat autoritățile să privească mai atent indicatorii financiari și au obligat consumatorii să acorde mai multă atenție stabilității asigurătorului, nu doar prețului afișat pe poliță.

Cel puțin aceasta este speranța, într-o țară în care memoria economică se dovedește uneori mai scurtă decât valabilitatea unei polițe RCA.

Poate că adevărata poveste a falimentelor din asigurări nu este, de fapt, despre companii, ci despre mentalitatea care a dominat ani la rând piața românească. Despre reflexul de a alege prețul înaintea solidității, despre convingerea că un produs obligatoriu trebuie cumpărat la costul minim și despre speranța că eventualele probleme îi vor afecta pe alții.

Când însă problemele ajung să afecteze întregul sistem, descoperim că în asigurări, la fel ca în multe alte domenii ale economiei, cel mai ieftin lucru de pe piață poate deveni în timp cel mai scump și că falimentele care au zguduit industria asigurărilor nu au schimbat doar companiile implicate, ci și modul în care o țară întreagă privește o simplă bucată de hârtie numită RCA.

Acest articol este o istorie a promisiunilor ieftine, a milioanelor de polițe vândute fără acoperire, a autorităților surprinse, de fiecare dată în poziție de offside dar, mai ales, a șoferilor care au descoperit prea târziu că nimic nu este mai scump decât „cel mai ieftin RCA”.

— Av. BARON RADU Marian-Valeriu