In Memoriam – prof. dr. Gheorghe Beleiu

Cu mulți ani în urmă am avut onoarea de a mă număra printre „nevrednicii” studenți ai strălucitului civilist român – prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu.

Sunt întâlniri care nu se uită. Nu pentru spectaculozitatea lor, ci pentru felul în care, tăcut, îți schimbă modul de a gândi și, implicit, viitorul. Pentru mulți dintre noi, studenții anului I – 1993 – ai Facultății de Drept, întâlnirea cu prof. dr. Gheorghe Beleiu a fost una dintre acestea.

Nu era un profesor care să caute admirația noastră, a studenților. Nici nu avea nevoie. Autoritatea sa venea din altă parte – din rigoare, din claritate, dintr-o formă de seriozitate care nu putea fi ignorată de către noi, niște boboci într-ale Dreptului Civil.

Prima sa Lecție: Dreptul Civil nu reprezintă o simplă materie de drept, este însăși ESENȚA Dreptului, un set de norme cutumiare transpuse într-o legislație modernă pentru a asigura o conviețuire normală în societate.

În Amfiteatrul Mare – cel de la parterul Facultății de Drept – lucrurile păreau simple. Nu pentru că ar fi fost simplificate, ci pentru că erau așezate și expuse într-o ordine firească. Profesorul Beleiu nu ridica vocea, nu dramatiza. Explica. Dar, în acea explicație calmă, se afla o exigență discretă: aceea de a înțelege, nu de a memora, căci vorba Domniei sale: „Cel ce memorează Dreptul este un papagal, iar cel care-l înțelege, va fi un Avocat de forță”.

Pentru un student de anul I, diferența nu este, imediat, evidentă. O descoperi mai târziu – uneori prea târziu – când realizezi că adevărata dificultate a Dreptului nu este să-l reții, ci să-l gândești.

Aceasta a fost, poate, prima mea lecție reală de drept.

Profesorul dr. Gheorghe Beleiu nu tolera superficialitatea. Dar nici nu o sancționa ostentativ. O corecta. Vedea rigoarea în studiu ca formă de respect adusă și datorată disciplinei pe care ne-o preda. Era genul de profesor în fața căruia nu voiai să greșești, nu din teamă, ci din respect. Respect pentru materia pe care o preda și, în egală măsură, pentru modul în care o făcea.

Într-o epocă în care tentația de a simplifica excesiv era prezentă, el a rămas fidel complexității firești a Dreptului Civil. Nu o reducea. O făcea inteligibilă.

Privind înapoi, peste ani, îmi dau seama că nu doar informațiile primite mi-au rămas în memorie. Unele, inevitabil, s-au estompat. Dar a rămas altceva, mult mai important: nevoia de a argumenta corect și coerent, reflexul de a verifica mereu temeiul juridic și atenția pentru nuanță/detaliu.

Aceste lucruri nu se predau explicit. Se transmit de la profesor către studentul aflat în fața sa. Profesorul dr. Gheorghe Beleiu a fost un profesor care forma reflexe care, odată dobândite, devin parte din tine ca profesionist al dreptului.

Nu era un profesor „apropiat” de studenți în sensul facil al cuvântului. Nu cultiva familiaritatea. Dar nici nu crea o distanță artificială între catedră și bancă. Maestrul Gheorghe Beleiu crea un echilibru rar: suficientă rigoare cât să impună respect studenților și suficientă claritate în explicații, cât să ne ofere și să ne insufle încredere în noi.

Pentru un tânăr student ca mine, acest echilibru a fost esențial. Mi-a arătat că Dreptul Civil este o disciplină serioasă, dar nu inaccesibilă, frumoasă, dar nu superficială.

Anii au trecut, iar numele multor profesori se estompează uneori din memorie. Dar nu toate. Numele prof. dr. Gheorghe Beleiu îmi revine, de fiecare dată, în memorie când întâlnesc o problemă de drept civil care cere mai mult decât o soluție rapidă. Revine atunci când trebuie să aleg între comoditate și rigoare. Revine, mai ales, atunci când îmi dau seama că standardele pe care le-a impus nu au fost întâmplătoare.

Ceea ce rămâne este poate plăcerea – și nu datoria – de a răsfoi, periodic, Tratatul său de Drept Civil – îngălbenit de trecerea anilor – și alegerea unui Capitol, aleatoriu, pentru o legătură peste ani, precum și plăcerea periodică de a deschide ușa Amfiteatrului Mare al Facultății de Drept, vorbele sale răsunându-mi, și acum, atât de clar: „Veți fi profesioniști ai Dreptului: avocați, notari, juriști, procurori, judecători. Veți fi buni atât timp cât veți simți plăcere în ceea ce profesați. În ziua în care nu veți mai simți acel fior este timpul să vă retrageți!”

La peste 33 de ani, când scriu aceste rânduri, amintirea prof. dr. Gheorghe Beleiu este atât de vie, la fel de vie ca și plăcerea de a păși zilnic „în sala pașilor pierduți”!

Pentru generația mea, prof. dr. Gheorghe Beleiu nu a fost doar un reper academic. A fost începutul unei exigențe care m-a însoțit mai departe, în profesie. Poate că aceasta este, în cele din urmă, adevărata moștenire a unui profesor: NU ceea ce a spus, ci ceea ce a reușit să fixeze în gândirea celor care l-au ascultat!

Iar acest lucru NU se pierde.

— Av. BARON RADU Marian-Valeriu