Dreptul fără voce – cum facultățile de drept ucid viitorii juriști

În cvasi-majoritatea Facultăților de Drept din România, studenții învață să memoreze articole și grile de examen, să citeze doctrine și să facă scheme logice. Ce nu învață – și asta e marea tragedie – este să vorbească. Să argumenteze. Să-și convingă auditoriul.

Avocatul care nu convinge rămâne un teoretician. Procurorul care recită devine un simplu funcționăraș al statului. Judecătorul care redactează steril și fără forță, produce decizii uitabile.

Dreptul nu se aplică doar prin texte. În primul rând, el se impune printr-un discurs argumentat și coerent. Iar acolo unde discursul lipsește, autoritatea devine simulată.

Formalismul, tot mai prezent în justiție, a înlocuit, treptat, competența tuturor actorilor din procese. În absența oratoriei, practica juridică alunecă într-un formalism steril. Argumentele devin liste, pledoariile devin simple lecturi, iar actul de justiție – o succesiune de pași formali, dar lipsiți de impact.

Se respectă procedura. Însă, se pierde convingerea, iar într-un sistem care ar trebui să funcționeze prin persuasiune, aceasta nu este o slăbiciune. Este o fisură majoră iar Originea problemei o reprezintă chiar comoditatea academică.

Facultățile de Drept nu ignoră comunicarea din neatenție, ci din comoditate și pentru banii câștigați ușor. Este mai simplu să corectezi grile decât să formezi o gândire juridică vie. Este mai sigur să antrenezi memoria decât să evaluezi inteligența exprimată.

Așa se creează, în maxim 2-3 generații de studenți Iluzia Performanței: Absolvenți care excelează pe hârtie și nu se descurcă în realitate, căci, la modul practic, nu știu să facă nimic.

Aceasta nu este o observație academică distantă. Este o constatare brutală, a unui avocat eminamente pledant, cu 30 de ani vechime juridică: fără Oratorie și Retorică, avocații devin cititori de dosare, procurorii recitatori, iar judecătorii simpli redactori monotoni. Dreptul se transformă într-o formă goală, fără substanță umană, vorba lui Alexandru Macedonski – „…adevărata formă fără fond”.

Avocatul fără voce – este acel avocat care, dincolo de diploma seacă pe care și-a câștigat-o bifând haotic căsuțele de la testele grilă, învățând mecanic, este acel jurist panicat care nu știe să-și structureze argumentul, să captiveze instanța sau să facă un gest convingător. El nu este și nu va fi niciodată un avocat bun, ci doar un fost student prea bine pregătit teoretic. Nu este avocat!

Un bun Orator și Retorist face diferența între un caz pierdut și un caz câștigat. Lipsa acestei forme de pregătire în facultățile de drept reprezintă sabotaj discret dar atât de direct al profesiei.

Amintiți-vă cu câtă plăcere ascultam acum 20-30 de ani Bătrânii Maeștrii de Dreptului care, dincolo de o înșiruire a temeiului legal, făceau din fiecare pledoarie o lecție de viață, fiind efectiv, pentru întreaga sală, o plăcere să-l asculți. „O Tempora, O Mores!”

Am ajuns să retrăim scenele caragialești în care procurorii și judecătorii sunt, efectiv, roboticizați. Procurorii recită rechizitoriul ca niște contopiști, nu ca oameni care înțeleg drama din spatele probelor. Judecătorii, din ce în ce mai tineri, fără niciun fel de experiență de viață, interpretează și expun legea doar „în literă”, nu și „în spiritul ei”, căci, nu-i așa cum poți să interpretezi ceva când experiența ta de viață „este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire” – vorba aceluiași clasic.

Cu toții redactează Rechizitorii/Ordonanțe/Hotărâri/Decizii poate corecte tehnic, dar fără a înțelege că acestea trebuie să atingă atât inima, cât și sufletul celor afectați.

Din păcate, acesta nu este un scenariu ipotetic. Este realitatea crudă și tristă a instanțelor românești: Dreptul aplicat fără cuvânt devine mecanic și distant, o simplă profesie – și NU vocație – a cărei destinație este „pensia specială”.

Cauza acestei lacune curriculare criminale este simplă: Facultățile de Drept nu predau arta de a vorbi juridic. Nu există cursuri obligatorii de oratorie, nu există simulări eficiente de procese, nu există un standard minim de retorică aplicată. Se predă doar litera legii, nu și spiritul acesteia. Contează numai să reții numărul articolului, nu și interpretarea conținutului său. Se testează și se antrenează memoria viitorului robot, prin grile automatizate. Se ignoră comunicarea, distrugându-se esența Dreptului.

Rezultatul?!? Absolvenți de Drept – efectiv, analfabeți funcțional – care știu să scrie doar mecanic, dar nu știu să și susțină liber și argumentat cele scrise, nu știu să convingă, să influențeze – exact ceea ce contează în sala de judecată.

Nu contează câtă „carte” știi, contează, în primul rând, ce știi să faci, practic cu „cartea” pe care o știi!

Dreptul fără Oratorie și Retorică nu își pierde doar eleganța, își pierde însăși eficiența. Atât timp cât Facultățile de Drept vor continua să producă absolvenți care știu legea, dar nu știu să o susțină, vom avea un sistem corect în formă și slab în fond.

Pentru că, în realitate, dreptul nu înseamnă doar a avea argumente. Înseamnă a le face imposibil de ignorat.

Consecințele și urmările sunt evidente: pe de o parte, procese din ce în ce mai lungi, susținute de avocați și procurori slab pregătiți, incapabili să-și susțină argumentele iar, pe de altă parte judecători care nu inspiră justițiabililor niciun pic de încredere.

Fără a exagera, întreg sistemul juridic românesc este afectat de un profesionalism aparent, dar superficial, acesta fiind, de fapt diagnosticul brut al realității juridice din România.

Ce consider eu că ar trebui schimbat?

Soluția este, introducerea, de urgență a cursurilor Obligatorii de Oratorie și Retorică – nu opționale, nu „pentru cei interesați”, precum și simulări de procese reale – cu evaluare severă și feedback profesionist. Totodată, este necesară implicarea, de urgență a practicienilor cu „state vechi” – avocați, procurori, judecători – care știu ce înseamnă cu adevărat a convinge.

Toate acestea trebuiesc urmate de un Examen practic obligatoriu – nu doar teoretic. Viitorul avocat/procuror/judecător trebuie să știe să vorbească, nu doar să scrie.

Știința Dreptului fără cuvânt nu este Drept. Este doar hârtie. Facultățile de Drept – fie ele „de stat”/„private” – dacă își doresc absolvenți competenți, trebuie să înțeleagă un lucru simplu: cunoștințele fără comunicare sunt inutile în sala de judecată.

Până când Oratoria și Retorica nu vor fi tratate ca materii de bază, viitorii avocați, procurori și judecători vor fi doar actori care recită texte dinainte scrise, iar nu profesioniști care transformă Legea în Drept.

— Av. BARON RADU Marian-Valeriu