In Memoriam — prof. dr. Emil Molcuț. Eleganța tradiției și rigoarea ideii

Există profesori care te învață o materie. Și există profesori care te așază într-o tradiție. Prof. dr. Emil Molcuț a fost, fără îndoială, unul dintre aceia care nu s-au limitat la a transmite cunoștințe, ci au deschis, pentru generații întregi de studenți, poarta către o lume a rigoarei, a continuității și a eleganței juridice.

Pentru mulți dintre noi, studențiii anului I, contactul cu Istoria Statului și Dreptului Românesc iar, ulterior, cu Dreptul Roman a fost, la început, o confruntare dificilă. O limbă străină, concepte îndepărtate, o lume aparent rigidă și abstractă. Dar, prin cursurile sale, această lume începea să capete viață. Nu devenea mai simplă – dar devenea inteligibilă. Și, mai ales, devenea fascinantă, pentru cel care studiase latina în liceu.

Prof. dr. Emil Molcuț avea darul rar de a face legătura între trecut și prezent fără artificii. Nu transforma dreptul roman sau istoria dreptului românesc în curiozitați istorice, ci le prezenta ca pe ceea ce erau în esență: fundamentele vii ale gândirii juridice moderne. Sub explicațiile sale, instituțiile romane transpuse, ulterior, în cele românești nu mai păreau relicve, ci rădăcini.

Cursurile sale nu erau spectaculoase în sensul facil al cuvântului. Nu căutau efectul. Dar aveau o forță liniștită, constantă, care venea din coerență și din claritate. Fiecare noțiune era așezată cu grijă, fiecare concept era explicat în logica lui internă, fiecare distincție era justificată. Era o pedagogie a răbdării și a preciziei.

Și, poate fără să ne dăm seama atunci, învățam mai mult decât drept roman. Învățam un anumit mod de a gândi. Un mod în care nimic nu este întâmplător, în care fiecare idee are un loc, în care rigoarea nu este o constrângere, ci o formă de libertate intelectuală.

Opera sa reflectă fidel această viziune. Cursurile și tratatele dedicate dreptului roman, elaborate cu o remarcabilă grijă pentru sistem și pentru acuratețea terminologică, rămân lucrări de referință în literatura juridică românească. Ele nu sunt simple instrumente didactice, ci veritabile punți între epoci.

În paginile lor regăsim nu doar instituții și reguli, ci o întreagă cultură juridică. O lume în care dreptul era gândit în forme clare, aproape geometrice, dar animate de o profundă intuiție a echilibrului. Emil Molcuț nu a simplificat această lume, dar a știut să o facă accesibilă fără a-i diminua profunzimea.

Mai mult decât atât, lucrările sale au avut un rol esențial în menținerea legăturii dintre generații. Într-o epocă în care tentația de a rupe cu trecutul este constantă, el a demonstrat, prin fiecare pagină, că modernitatea autentică nu se construiește prin uitare, ci prin înțelegere.

Dincolo de operă, însă, rămâne amintirea profesorului. A acelei prezențe echilibrate, lipsite de ostentație, dar pline de autoritate intelectuală. Nu impunea prin severitate, ci prin consistență. Nu cerea mai mult decât oferea – dar ceea ce oferea era enorm.

Exista o anumită noblețe în felul său de a fi. Nu una declarativă, nu una teatrală, ci una care venea din respectul profund pentru materie, pentru profesie și pentru studenți. Îți transmitea, fără să o spună explicit, că dreptul merită tratat cu seriozitate. Că nu este un simplu instrument, ci o formă de cultură.

Pentru noi, studenții anului I ai Facultații de Drept, întâlnirea cu el a fost, în multe privințe, o inițiere. Nu doar în dreptul roman, ci într-un anumit tip de exigență. Una care nu se uită ușor.

Peste (foarte mulți) ani, îmi dau seama că multe dintre reflexele juridice pe care le consider astăzi firești — atenția la concept, respectul pentru sistem, nevoia de coerență — își au originea în acele cursuri. Nu ca informație, ci ca formare.

Aceasta este, în fond, adevărata moștenire a unui profesor: ceea ce rămâne dincolo de materie. Prof. dr. Emil Molcuț a fost unul dintre acei juriști care nu doar au predat dreptul roman, ci l-au transmis ca tradiție. Care nu doar au explicat instituții, ci au cultivat o anumită formă de respect pentru ele.

Astăzi, când viteza pare să înlocuiască profunzimea, iar utilul imediat să eclipseze fundamentul, întoarcerea la lecțiile sale devine mai necesară ca oricând.

Pentru că dreptul, fără rădăcini, riscă să devină arbitrar.

Iar el, prof. dr. Emil Molcuț, ne-a învățat, poate mai mult decât orice, că rigoarea nu este o povară, ci o formă de continuitate !

— Av. BARON RADU Marian-Valeriu