1866 — momentul în care România a ales să devină stat

Există documente care nu doar organizează un stat, ci îl inventează. Constituția României din 1866 este exact un astfel de moment: clipa în care România nu s-a mai mulțumit să fie o promisiune, ci a început să funcționeze ca un stat european în toată regula.

Venirea pe tron a lui Carol I al României nu a fost doar o soluție de criză după turbulențele domniei lui Cuza, ci o alegere strategică: aducerea unui principe străin pentru a ancora definitiv țara în logica Occidentului. Constituția din 1866 a fost instrumentul juridic al acestei ambiții.

Să nu ne amăgim: nu a fost un act „original” în sens romantic. Inspirată puternic din Constituția Belgiei din 1831, ea a importat un model deja testat. Dar tocmai aici stă inteligența momentului: elitele politice românești nu au încercat să reinventeze roata, ci au ales un sistem care funcționa și l-au adaptat unei realități încă fragile.

Pentru epocă, documentul era remarcabil de liberal. Proclama suveranitatea națională, separația puterilor în stat, responsabilitatea guvernului în fața Parlamentului și garanta drepturi civile esențiale. Într-o Europă în care multe state încă oscilau între autoritarism și reforme timide, România făcea un pariu clar pe modernitate.

Și totuși, această modernitate avea limitele ei. Votul era cenzitar, ceea ce însemna că participarea politică era rezervată unei minorități. Țărănimea — majoritară — rămânea, în mare parte, spectator la jocul democratic. Libertățile erau reale, dar distribuite inegal. Era, dacă vrei, o democrație elegantă, dar selectivă.

Mai mult, echilibrul instituțional nu era chiar atât de neutru pe cât părea. Domnitorul (și apoi regele) avea puteri semnificative: numea guvernul, putea dizolva Parlamentul, influența decisiv direcția politică. În practică, viața politică era adesea orchestrată „de sus”, într-un sistem care combina formele liberale cu reflexe de control.

Și totuși, în ciuda acestor limite, Constituția din 1866 a reușit ceva esențial: a creat stabilitate. A oferit un cadru previzibil într-o regiune în care imprevizibilul era regula. Sub acest cadru, România a trecut prin momente definitorii, inclusiv Războiul de Independență al României, consolidându-și statutul internațional.

Poate cel mai important lucru pe care l-a făcut această Constituție nu ține de articolele ei, ci de mentalitatea pe care a impus-o: ideea că statul trebuie să funcționeze pe baza unor reguli, nu a capriciilor. Că puterea trebuie limitată, chiar și atunci când pare legitimă. Că modernitatea nu înseamnă doar instituții, ci și disciplină instituțională.

Privită astăzi, Constituția României din 1866 poate părea incompletă, chiar nedreaptă. Și este, dacă o judecăm cu standardele prezentului. Dar pentru vremea ei, a fost mai mult decât un compromis: a fost un salt.

Constituția României din 1866 nu reprezintă o capodoperă perfectă, ci un început solid. Iar uneori, în istoria unui stat, începuturile contează mai mult decât perfecțiunea.

— Av. BARON RADU Marian-Valeriu