Marea evadare din robă — Justiția română sau arta de a pierde procese fără să existe vinovați
In Romania, Justitia nu mai este demult o institutie. E un fenomen meteorologic: apare rar, lovește aleatoriu si, de cele mai multe ori, anunta ca „se amina”.
Dacă intri intr-o judecatorie sau intr-un tribunal, ai senzatia ca ai intrat intr-un experiment abandonat. Undeva, cineva a apăsat “pauza” acum 20 de ani si nimeni n-a mai gasit telecomanda. Dosarele se misca doar cind le împinge praful. Aici nu se cauta adevarul. Se cauta supravietuirea individuala pina la prescrierea faptei.
Dar care sint ingredientele retetei prin care Statul a reusit sa puna Justitia pe butuci:
Pensionarea – ultimul act de responsabilitate: Dispariția
Magistratul roman nu are de gind sa imbatrineasca in sistem. Dispare din el, la momentul optim: fix cind incepea sa inteleaga ce are de facut. E ca si cum ai antrena un chirurg 20 de ani, iar când e gata sa opereze singur, îi spui: ”Gata, du-te acasa, ai salvat destule vieti, teoretic.”
Si nu poti sa nu te-ntrebi daca nu cumva este un scenariu pre-definit prin care acestuia i se pune pe tava – ca in “The Godfather” – “O oferta prea buna pentru a putea fi refuzata”.
Statul Roman s-a chinuit sa creeze, treptat, timp de 20 de ani – de la “Marinar incoace” – cel mai eficient sistem de ”early retirement” din galaxie. Un magistrat roman atinge apogeul carierei exact cand decide ca e timpul sa-si crească nepotii sau sa inceapa sa cultive cate ceva prin curte.
La o adica, trebuie sa fii nebun sa vrei sa dai sentinte complicate cind poti sa dai cu sapa in gradina, avind o pensie care face un programator de la Google sa-si plinga in pumni. Rezultatul? Instantele au ramas cu ”tineretul speranta”, care invata procedura penala in timp ce inculpatul isi termina deja a treia suspendare.
Cei care raman? Judecatori de “scoala veche” care au invatat diferenta dintre dreptate si termen procedural. Prea putini pentru a face diferenta, insa destui pentru a mentine, inca, inchisa “Cutia Pandorei”.
Sedintele de judecata – “Speed dating” cu destinul
Au inventat conceptul de ”incărcare infinita”. Un judecator roman, la inceput de cariera, primeste, in lucru, atitea dosare incit, dacă le-ar pune unul peste altul, ar putea urca pe ele direct în Consiliul Superior al Magistraturii, fără să mai folosească liftul. Sa ceri unui om să judece 80 de cauze intr-o sedință e ca si cum i-ai cere unui barman să facă 80 de cocktailuri diferite în 5 minute: la final, toată lumea primeste ceva ce seamana a justitie, dar are gust de motorina.
80 de dosare pe zi. 80 de povești. 80 de vieți puse pe fast-forward. Nu mai e justiție, e triere. Ca la Urgenta – medicina de front – dar fara urgenta si fara solutii efective. Judecatorul nu mai decide. El mai poate doar estima. Aproximativ. Cu speranta că n-a gresit prea mult.
Daca Adevărul ar intra in sala de judecata, nu ar mai prinde loc pe scaun.
Legile – literatură science fiction cu aplicare imediată
In România, legislatia nu e stabila, nici n-ar avea cum, la ce clasa politica avem. Legislatia a devenit, mai curind, o stare de spirit. Se modifica atit de des incit nici ea nu mai stie ce vrea sa fie cind creste mare.
Azi esti vinovat. Miine esti reinterpretat. Poimiine deja nu mai contează, pentru ca intre timp fapta nu mai este incriminata. Azi ești vinovat, miine esti ”erou neînțeles”, poimiine fapta s-a prescris pentru ca negrul care pedaleaza la ceasul de la Tribunal a rămas fără baterii.
Kafka, daca ar fi trait in Romanika, ar fi renuntat la scris si s-ar fi angajat consilier juridic.
Politicienii nostri trateaza Codurile de Procedura ca pe un set de Lego primit cadou de Craciun: le desfac, le asambleaza gresit, pierd piesele esentiale sub canapea si apoi se mira că ”nu mai merge masinuta”. In fiecare an, mai apar “citeva” Ordonante de Urgenta care schimba regulile jocului in timpul meciului.
4. Digitalizarea de tip „Dosar cu Șină 2.0”
S-au investit milioane in digitalizarea instantelor, dar am reusit performanta de a digitaliza doar birocratia. Acum, in loc sa mergi la Arhiva si sa te rogi de o doamna plictisita, poti să trimiți un E-mail care va fi printat, capsat si pus intr-un dosar de carton, pe care aceeasi doamna il va rataci cu un click de mouse. Portalul instantelor de judecata merge cind vrea el, cum vrea el si, mai ales, DACA vrea el.
Asa-zisa digitalizare este, de fapt, un simplu “up-grade” in care nimic nu se schimba, dar totul se complica. Oficial, sistemul actual este digital. Adică hirtiile circula mai repede… dar, numai pina la imprimanta.
Ai cont on-line, parole, platforme. Le folosesti ca să trimiti documente care vor fi printate, stampilate si apoi uitate fizic intr-un dulap care nu apare în sistem.
Este singurul loc unde viitorul si trecutul colaboreaza eficient ca sa blocheze prezentul.
Este un progres tehnologic care ar face Silicon Valley-ul sa-si declare falimentul de ris.
5. Prescrierea: Sfintul Graal al Inculpatilor
Puterea legislativa, a reusit – in sfirsit – sa transforme ”prescrierea” in cea mai eficienta metoda de aparare. Nu-ti trebuie cel mai scump avocat, iti trebuie doar cel mai lent sistem. Dacă reusesti sa tragi de timp suficient cit sa se schimbe trei guverne si două rinduri de judecatori, fapta ta dispare magic, ca un truc de-al lui David Copperfield.
Prescriptia este, de fapt, Dumnezeul tacut al Justitiei romane. Un Dumnezeu, la care se roaga toti cei care n-au avut sansa, initiala, a unui Acord de Recunoastere a Vinovatiei, incheiat cu procurorul care a coordonat urmarirea penala. Dar sa nu dispere inculpatul, rolul avocatului nu este sa-i pregateasca o aparare ci, acela de a dilata timpul, pina cind Divinitatea isi va fi aplecat urechea si-i va spune: “Bucura-te, fiule, ai scapat, s-a prescris” !
In final, nici nu mai conteaza ce ai facut. Conteaza numai cit rezista dosarul in instanta. Daca trec suficienti ani, realitatea devine optionala. Prescrierea nu este o exceptie, ea reprezinta planul de rezerva a unora mult mai importanti decit tine si de care tu ai beneficiat.
E momentul in care Statul ridica din umeri si-i spune victimei: “A fost, dar n-a fost destul de repede”. Iar victimele ramin cu trauma si fostii inculpatii ramin cu timpul.
Justiția nu mai e reprezentata de o balanta tinuta in mina de Athena, e o clepsidră prin care curge nisip direct în ochii victimelor.
Justiția romana e singurul ”escape room” in care nu trebuie sa rezolvi nimic. Trebuie doar sa stai cuminte. Sa astepti. Sa nu te miști prea repede, sa nu incurci sistemul. La final, ușa se deschide singură. Si nu pentru ca ai fost nevinovat, ci pentru ca nimeni n-a mai avut energie sa te tina inauntru.
DAR AVOCATUL?!? Unde este avocatul?!? V-a trebuit la ceva?
La peste 30 de ani de la schimbarea Sistemului de Drept, Justitia este ca o nuntă de la care mirele a fugit cu banii, mireasa e la Reanimare, lautarii se judecă intre ei pentru drepturile de autor, iar noi, mesenii/invitatii care am “dat darul” inainte, stam la coadă la Meniul ce are ”termen de judecată peste doi ani”.
— Av. BARON RADU Marian-Valeriu